Tu ma privesti si taci. Crezi oare ca nu ma intreb ce ganduri ai, ce tot observi pe chipul meu ingandurat? Sa fie prea de dimineata si poate prea mult soare ce imi patrunde in camera, pe perna moale, aproape de privirea-mi somnoroasa. A fost cumplit, a tot plouat si norii s-au gandit sa plece. In locul lor, a iesit soare..
Si-a coborat in iarba moale si a incurajat bobocii sa razbata. Si multe flori, si multe gaze au prin curaj si s-au incumetat s-apara. Mii de mirosuri plutesc imbietoare in aer si eu ma regasesc in jurul lor. Pe iarba frageda imi odihnesc picioarele. E inca multa roua c-atarna greu pe firele de iarba. Va disparea, pesemne, la prima raza mai puternica ce va razbate. Va fi vreme frumoasa..
Aproape, sa tot fie lan cu floare si palarii semete in plin soare. Ele privesc, fidele, pe astru ce le da culoare. Ce le atrage dupa el si nu le lasa, le ocroteste din departare. Si e o liniste si o culoare ce-ti incalzeste sufletul. Va dainui si va incalzi in continuare de il vei lasa, ca intr-o imbratisare. Si martori veti fi doar voi doi si acelasi cer, mult prea senin s-albastru. Ca ochii ei..
luizapuia 