Fluturel iubeste

Soarele emana caldura nesfarsita. In odaia a carei geam a stat in permanenta deschis, ca o invitatie pentru curiosi, plutesc miresme imbietoare. Vantul adie si mai scutura din cand in cand cate o petala, ori arunca in jocul lui cate o vietate care uita parca sa mai lase nectarul dulceag al florilor.
Fireste, in lumea vietatilor, la fel ca si in cea a oamenilor, sufletele isi urmeaza intuitia nestingherit, lasand deoparte oricare alta grija.
Fluturel nu a parasit odaia luminata. In zadar a incercat vantul, ori vreo alta gaza, pesemne rubedenie, sa-l induplece a o parasi. Sufletul lui a urmarit cu viu interes orice mladiere insufletita a bobocul. Orice petala desprinsa usor de pe boboc, lasand la iveala minunata inflorescenta, orice minuscula particula de polen furata in zbor. Pe toate le-a contemplat si le-a inmagazinat si suflet. Pentru el, Bujorul e acasa. Acel sentiment de regasire, de apartenenta, unde inima isi urmeaza calea. Unde esti liber si indreptatit sa te simti comfortabil, protejat si iubit. O stare de bine in care sufletul isi gaseste linistea si o contempla. Si gasind-o se regaseste pe sine. Si iubeste..
Acestea le simtea si fluturasul, dar faptura lui naiva nu putea distinge decat prezenta prietenului sau. Si era sincer. Sincer si ingandurat. Vedea cum fiecare zi care trece desprinde de pe bobocul lui cate o petala stravezie. Nici nu mai baga de seama cum verdele, ori auriul de pe aripioare se contopeste cu reflexia soarelui, oferind un spectacol de culori fermecator. Intreaga-i fiinta se cutremura: intelegea ca se petrece ceva cu prietenul lui.
Cu gandul la zilele implinite petrecute in compania Bujorului, chipul i se mai lumina pret de cateva minute. Distingea atingerea catifelata a petalelor, unduitul timid al staminelor. Bujorul ii zambea si se bucura cand Fluturel zbura deasupra lui. Avea acel tremurat pe care numai un sentiment sincer ti-l poate oferi. Si se bucura cu toata inima cand Fluturel mai scutura, din neatentie, polenul pe jos.
Dar cum tot ceea ce e frumos este sortit pieirii, mai devreme ori mai tarziu, asa si Fluturel se cutremura de neliniste.
Vazuse cum, rand pe rand, tulpinitele din vaza se imputinasera. Si faceau mereu loc altora, mai fragede, mai neimplinite. Lumina din odaie prilejuia motiv de bucurie si mii de vietati inaripate le vizitau mereu. Acelasi Fluturel statea retras, urmarindu-l cu insufletire doar pe Bujor. Pana ce ultima petala ii cazu si ramasese gol..
Si ii disparu si tulpinita, si rasfirate, petalele de pe podea. Ramasese doar un miros dulce de nectar, aidoma florii care din prea multa insufletire si implinire se stinse rapid.
Lacramioare sa mai fie, pe toate le-ar si insirat Fluturel. Dar ii secasera ochii si speranta ca isi va mai vedea prietenul pieri. Ce va mai face el acum?
Isi aduse aminte ca invatase sa zboare! Si asta tot datorita lui Bujor. Porni in zbor spre „acasa”, in speranta ca va regasi ceva din Bobocul lui. Prezenta fizica lipseste, insa in aer pluteste un sentiment de regasire, de atasament sincer. Fluturel se simte fericit. In suflet i s-au adunat atatea..

Anunțuri

Pentru un cer nesfarsit de albastru,de ce exista nori?

Aripi de femeie

 

Ma cuprinde o infiorare in intreg corpul. Si nu ma gandesc la nimic. Sa tot fie o caldura racoroasa..si o numesc asa pentru ca sunt abia 22 de grade in incapere. Ai crede chiar ca sta sa ploua, dar nu sunt inca semne vizibile. Atat de multa liniste..

Si nu fac niciun efort, desi, prin minte imi trec nenumarate tablouri, cu aparent nicio legatura intre ele. Vad valurile marii cum se lovesc de malul cu nisip proaspat-nivelat, ca pentru turisti, si multa forfota in jur. Fireste,sunt in Eforie Nord. Nici chiar irisului nu i se poate potrivi o culoare a marii ca aceea pe care eu o percep. Valuri lovite de tarm si pescaruri molatici, obositi si ei de atatea zboruri fara succes. Imi zambesc multi trecatori si ma intreaba in graba, nimicuri. Despre cum va fi weekendul la malul marii,dar si mai superficiali: Nu stii vreun loc unde sa bem ceva?Nu sunt de prin partea locului..Le raspund cu un suras: Nici eu..

Cum as putea sti? Peste tot, marea e aceeasi si totusi altfel. Pastreaza in aparenta o simplitate pe care o regasesti distincta in orice zona ai ajunge, cu maluri  inundate de voiciunea ei.

 

Mi-am facut curaj si v-am impartasit. Putin!!ar mai fi atatea de scris..

Mergand pe principiul ca fiecare poveste isi are inceputul undeva in inima celui ce o asterne pe hartie, sau in cazul meu pe blog, personajul cu care am inceput, Fluturel, lipseste. Imaginatia mea l-a desenat de multe ori, iar din perspectiva lui „google” nu l-am putut regasi.I-am gasit insa prietenul, pe Bujor. Voi reveni, tot cu ale mele ganduri, desene si cuvinte. „Fluturel” este dovada recunostintei: Sunt fericit ca am simtit!! si..de ce nu? Simt si daruiesc in continuare iubire. 🙂

P.S. Prietenilor mei, de suflet! :* 😀

Fluturel invata sa zboare

Imagine

Timp placut, caldura toropitoare de mai. In ciuda caldurii imbietoare mereu bine-venita, orice vietate se vede nevoita a se ascunde de razele lui. Si nu din neplacere, vanitate, ci din prea multa infrigurare adunata pe  timpul frigului neiertator. Soarele incalzeste sufletele, isi revarsa cu incredere si inversunare caldura in sufletele celor ce nu se sfiesc sa o primeasca.

La umbra unui boboc de floare, sta pitit. O vietate cam lipsita de indrazneala, mica si saracacioasa in aparenta, un fluture. Va intrebati, oare, cum tocmai specimentul de fata, poate imbraca o infatisare modesta si retrasa…Ei bine, adesea vietatile, chiar si oamenii, se sfiesc sa isi constientizeze adevarata existenta. Nesiguri si retrasi, asteapta ,parca, o mica incurajare care sa vina din jur. Se adancesc in ganduri, sau in propria lor neputinta, nedandu-si seama ca e de fapt micul lor univers cu care trebuie sa se contopeasca pentru a se regasi.

Fluturel priveste. Priveste si se minuneaza cum razele de soare ii ating aripile amortite. Jocul de culori il fascineaza. Si pe cine nu ar fascina verdele aprins in contrast cu un rosu obraznic? Sau cum varfurile aurii ale aripilor se contopesc cu nuantele apropiate de rosu in degrade? Fiinta lui mica nu distinge decat un joc si o amorteala in intreaga-i faptura. Caldura il copleseste.

Isi aminteste de zilele ce au trecut, de singuratatea ce nu l-a parasit. Se poate considera norocos ca are un adapost provizoriu. Bobocul de floare l-a gazduit nestingherit. Fluturel l-a indragit, fara sa stie ce minunatie poate ascunde. O fi una din florile a caror mireasma imbata, cu petale sidefate si cu razele soarelui in colorit? Fluturel nu se gandea la acestea. Pentru el, bobocul devenise prietenul sub a carui frunza gasise un loc al lui. Si era fericit..Dar, si mai fericit ar fi fost sa poate sa-si impartaseasca gandurile cu el. Dar bobocul nu-l privea, nu vorbea, nu se cutremura decat in bataia vantului. Din cand in cand, mai primea picaturi de apa ce se scurgeau pe tulpina firava. Nimic mai mult.

Timpul trece greu cand nu ai cu ce sa-l animi iar tacerea suna a singuratate nesfarsita. Fluturel se vede nevoit sa iasa din bataia soarelui care-i cuprinsese toata aripioara si i-o incalzise. Un pic ametit, el se misca greoi. Reuseste sa se adaposteasca sub o alta frunza a bobocului. Proaspat dezmeticit, atentia ii este atrasa spre un grup vioi ce trece in fuga pe langa el. Se ascunde speriat, dar curiozitatea nu-l poate tine departe. Distinge cateva fapturi care ii seamana. Multe culori se agita necontenit in lumina soarelui. Se opresc, se ating in zbor si iar pornesc jocul nesfarsit. Fluturel e de-a dreptul fermecat dar timiditatea il cuprinde si nu reuseste sa scape de acel fior. Ar vrea si el sa simta in apropierea sa o altfel de caldura decat cea a soarelui. Dar jocul se opreste brusc, si fluturii dispar in graba. Se lasa seara…

Fluturel se trezeste brusc. Ca prin vis, frunza bobocului se napusteste asupra lui si soarele inunda umbra facuta de tulpina bobocului de jur imprejur. Tulpina dispare..si odata cu ea si bobocul neimplinit de floare. In sufletul lui Fluturel se rupe ceva..si o lacramioara ii atinge trupul firav. Priveste cu ochii mici, plini de amaraciune si nu mai intalneste decat soare. Aproape orbit de acesta si secat de lacramioare..se retrage mahnit. Bobul de floare l-a parasit. Si cand te gandesti ca era singurul prieten..

Zilele trec greu si amaraciunea il cuprinde tot mai mult. Si daca ar face ceva, daca si-ar cauta bobocul? Nu se poate sa-l fi parasit asa, fara a-i spune cat de indatoritor ii este. Cum l-a ferit de atatea pericole ascunzandu-l sub frunzele sale, cum l-a domolit pe soare, nelasandu-l pe acesta din urma sa ii arda aripioarele, si asa firave..

Se hotaraste sa zboare. Cat de greu poate fi? Iti pui sufletul si il lasi pe el sa te calauzeasca. In faptura lui mica si insufletita de recunostinta se naste curajul. Porneste in cautarea prietenului. Aripile lui fragile se deschid in bataia soarelui si odata incalzite de acesta, il pun in bataia vantului. Ca un joc colorat, el pluteste deasupra gradinei. Admira in trecere alti boboci, alte miresme imbietoare si duce dorul bobobului lui. Doar al lui… Vede in zborul sau usor, tulpinita prietenului. Se opreste naucit si admira. Bobocul lui sta alaturi de alti boboci  in incaperea inundata de lumina. A inflorit. A inflorit iubirea si admiratia si in suflelul fluturasului. O frumoasa floare de bujor! Pesemne, acestea le ascundea bobocul. Se imbata cu nectarul dulce al florii care parca acum ii zambeste cu toata fiinta. E fericit..Bobocul de floare i-a inflorit in suflet si l-a primit, iar, pe acelasi Fluturel care, deunazi, nu stia sa zboare.