Prea multe motive si conditii..

bcbcb5f54f9f737f78674400de06e2dd

Orasul pare stins, sub ploaia care cade rece, hotarata. E-nvaluit intr-un imens impediment. Se vrea tacut, se simte singur si stingher. Se vrea senin, insa se simte complesit si gol.. Aduna-n jurul sau odai si suflete si multe alte intamplari. Ar vrea sa fie iarasi viu. Sa-i curga sangele navalnic printre arterele, atat de umblate ale cartierelor. Sa nu-i mai simta asa straini si absenti intr-un prezent ce singuri si l-au construit, increzatori..Sa-i faca intr-un fel, invingatori. Sa le explice chiar si lor, naivilor, ca timpul le-a adus mereu cate un of.. Ca nu se pot lipsi mereu de zambete. Ca nu mai pot trai la fel de mici, de-ngrijorati si tematori. Ca nu isi mai acorda nici macar un mic ragaz sa se mai bucure. De lucrurile mici. De zilele care s-au innegrit.. De orele pe care le-au pierdut, plangand dupa un soare „fericit”. S-a saturat sa vada atatia ochi ingandurati si tristi..

..de prea multe motive si conditii..sa fie fericiti!!

 

 

Incotro ne grabim?!

image

Incotro se indreapta luna? Incotro se indreapta norii care vor sa ii acapareze luciul, descoperindu-i corpul ca de astru rece, mat si numai provizoriu, liber spre a fi zarit, cu ochii? In jurul ei s-au incretit, sub forma de dantela, norii. Si multi din norii cei mai cenusii se-ngramadesc sa o-ntunece, sa-i risipeasca farmecul, sa o pazeasca in negrul trist si calm al cerului..

Incerc sa o desprind, sa-i scot din calmul resemnat si trist, un pic de stralucire. S-o desenez, s-o potrivesc, sa mi-o inchipui nu prin vis, ci limpede.. s-o simt palpabila si nu doar rece, atat de moarta si impietrita in locul stelelor. S-o simt ca este vie. S-o iau in brate si s-o am ca pe-un fel de garantie. Un fel de-a spune clar si raspicat, ca lucrurile sunt pentru c-asa „este normal sa fie”. Ca-n ritmul cel „firesc”, se risipesc pe drumuri neumblate, frunzele. Ca vin si pleaca, rand pe rand, atatea anotimpuri. Ca pomii stau mereu atat de tepeni, atat de resemnati in calea frigului. Ca astepta doar sa-i incalzeasca timpul, ca mai apoi sa le impodobeasca trupurile, rodul. Ca soarele-si arunca razele in calea drumului, ghidandu-ti mersul..

Si nu se stie cine, si nu se stie cum si unde.. ar trebui ca cineva sa poata sa explice simplu: ce inseamna „rostul cel firesc” al lucrurilor? Incotro ne grabim? Spre ce si cum, in orice fel ar fi, ne indreptam atat de abatuti, privirile? Incotro ne dorim ca sa gasim…Un pic din tot ce ar putea ca sa ne faca FERICITI?
Un „pic” care devine un „din ce in ce mai mult”, cu fiecare zi… „Un pic” atat de mare pentru toti, atat de-nselator si greu de definit..

Un fel de soare, la malul marii..

Imagine

Un fel indepedent de-a merge si simti, nepasator, in calea vremii..

Un fel de scuze inecate-n valurile marii..

Si-o vreme calda care s-a racit in ciuda asteptarilor..

A intristat, probabil, nevoit, atatea suflete.

Si-apoi, la ce bun sa te-abati din drum din vina ploii?

Caci stropii cad la fel de greu,

Si norii se innegresc de furie, indiferent de calmul tau..

Si nu se-abat din drumul tau,

Si nu te scuza iarasi, pentru cat esti de nepasator.

Sa dai iar vina pe naturaletea lor?

Asuma-ti zambetul si lasa stropii sa alunece usor,

In ritmul cel amagitor..

The days are getting hotter, the hearts are getting colder..

Imagine

Cam cat crezi tu ca esti. Cam cat de sincer poti.. sa fii atunci cand esti cu siguranta „bun”. De ce prin ochii lor?

Putini chiar vad, tot mai putini ajung sa simta atunci cand spun..

Putini empatizeaza „sincer”, putini se bucura la fel cand tu esti fericit..

Majoritatea sunt dezamagiti. Din ce in ce mai multi sunt dornici ca sa fie intelesi, apreciati si chiar iubiti..

Ce facem noi in schimb?

De ce vorbim atat de mult, de ce ascultam asa putin?

De ce simtim si judecam in locul lor? De ce dispretuim?

De ce nu suntem fericiti?!

Probabil din prea mult egocentrism..

 

„Logica” in care alegem sa credem..

Imagine

Confuzia ne insoteste tot timpul atunci cand nu stim ce sa alegem. Vrem sa traim intr-o „ordine, pe care restul sa nu ne-o tulbure si daca este posibil, chiar sa ne-o accepte. Alegem sa credem in „bine” sau „rau, caci le definim doar in raport cu noi insine.

Exista insa o logica, sau cel putin, „asa se spune”. Esti nevoit sa-ntelegi ca asa trebuie, ca asa este just sau moral sa se intample. Lucrurile isi urmeaza firesti, matematica sensului, fara ca tu sa pricepi. Daca este totul atat de simplu, de ce nu-ntelegi?

Zilele isi urmeaza, in logica lor, pe negandite, traseul. Se scurg, masinal, indepartandu-te de o clipa pierduta, de o insemnatate pe care nu ai stiut sa o atribui..De ce esti confuz daca alegi sa te ghidezi dupa rationamente?

Ce este „logic” sa vrei sau sa simti? In ce e bine sa crezi, daca nu in propriile forte? Restul sunt doar in miscare ori graviteaza, in trecere, in jurul tau..La fel si cu binele si cu opusul sau, raul. Le definim doar in raport cu constiintele proprii.

Fii sincer cu tine si distanteaza-te de judecatile celor din jur. E „logic” si „bine”  doar ce constiientizezi tu, pentru tine. Ceilalti si le vor defini tot in raport cu ei insisi..

Lucrurile nu au niciun rost daca nu reusim noi sa le atribuim unul. La fel si cu logica, si cu traseul binelui..

You have the POWER, all along.

Imagine

Pe unda calma a apei se perinda vantul, lasand in urma lui miscari fragile, aproape imperceptibil sustinute in armonie surda. Pluteste absent, un pescarus. Din cand in cand se lasa, ostenit, in voia ritmului pe care marea i l-a hotarat ca mai apoi sa se-mpotriveasca, mut. Caci chiar si ritmul apei vrea sa-i pacaleasca drumul, lovindu-l fara mila de pietrele oranduite in malul marii. Se-mpotriveste greu, se straduieste sa se alinieze usor, ca sa pluteasca armonios pe valurile care se ivesc. Nu cred ca-si da silinta ca sa inteleaga rostul pietrelor rautacioase, Ci doar se apara..

Am vrut ca sa-i suprind cumva din nepasare, insa am ramas inmarmurita de ritmicitatea gesturilor lui, atat de negandite in aparenta si de sigure. Noi mai tot timpul ne-nselam, chiar si atunci cand ne asiguram. Prea le gandim intens pe fiecare in parte, prea ne fortam sa le pricepem iminente cum apar, din rost. Prea ne uitam in jurul lor si-al nostru.. Si inauntru nostru, cand?!

De ce gasim mereu raspunsuri numai cand privim in jur? Noi nu pricepem nici ce se petrece inauntrul nostru si ne mintim din ce in ce mai mult. Prea ne-am indepartat de liniste.. si de noi insine.

Sfidam in permanenta paradoxuri. N-am inteles de unde-ti vine forta atunci cand simti nu mai poti. Nu stiu decat ca sursele-ti sunt inepuizabile.. Ca ori de cate ori te indrepti spre un impas, cumva iti apare in cale o rezolvare. Si nici nu trebuie ca sa o cauti – o ai in permanenta inauntrul tau. Nu trebuie decat „sa te asculti” ca mai apoi sa o descoperi;

Asemeni pescarusului: pe negandite, in bataia vantului, lasandu-te purtat doar de instincte…

 

Cert e ca sunt tot mai multe „relative”..

4cc8beff10145d9584096000a91592b4

Ma tem de tot ceea ce nu este palpabil. Ma tem de zile reci sau zile calde, de soare si de vant. Ma tem ca nu cumva sa le incurc, caci le percepem mult prea diferit..

Ma tem de tot ce defineste intr-un cuvant: o „certitudine”, un termen prea nesigur. De tot ce se ascunde in locul lui, de insemnatatea lucrurilor „sigure”. De-ar tine doar de noi..

Prea multa galagie fara rost, in care oamenii se pierd odata cu intentiile. Comunica, dar nu-si mai spun nimic concret..caci cine sta sa mai asculte? Ne pierdem printre vorbe, ne ingropam in „certitudini” proprii..

Exista tot mai multe indoieli si tot mai multe vorbe. Exista tot mai multe zile care trec si tot mai multe dimineti care se pierd in umbra gesturilor. Degeaba sunt intentii bune, ascunse dupa vorbe..

Exista insa o „certitudine”: privirea sincera, atunci cand vorbele amutesc. E numai de moment..