You have the POWER, all along.

Imagine

Pe unda calma a apei se perinda vantul, lasand in urma lui miscari fragile, aproape imperceptibil sustinute in armonie surda. Pluteste absent, un pescarus. Din cand in cand se lasa, ostenit, in voia ritmului pe care marea i l-a hotarat ca mai apoi sa se-mpotriveasca, mut. Caci chiar si ritmul apei vrea sa-i pacaleasca drumul, lovindu-l fara mila de pietrele oranduite in malul marii. Se-mpotriveste greu, se straduieste sa se alinieze usor, ca sa pluteasca armonios pe valurile care se ivesc. Nu cred ca-si da silinta ca sa inteleaga rostul pietrelor rautacioase, Ci doar se apara..

Am vrut ca sa-i suprind cumva din nepasare, insa am ramas inmarmurita de ritmicitatea gesturilor lui, atat de negandite in aparenta si de sigure. Noi mai tot timpul ne-nselam, chiar si atunci cand ne asiguram. Prea le gandim intens pe fiecare in parte, prea ne fortam sa le pricepem iminente cum apar, din rost. Prea ne uitam in jurul lor si-al nostru.. Si inauntru nostru, cand?!

De ce gasim mereu raspunsuri numai cand privim in jur? Noi nu pricepem nici ce se petrece inauntrul nostru si ne mintim din ce in ce mai mult. Prea ne-am indepartat de liniste.. si de noi insine.

Sfidam in permanenta paradoxuri. N-am inteles de unde-ti vine forta atunci cand simti nu mai poti. Nu stiu decat ca sursele-ti sunt inepuizabile.. Ca ori de cate ori te indrepti spre un impas, cumva iti apare in cale o rezolvare. Si nici nu trebuie ca sa o cauti – o ai in permanenta inauntrul tau. Nu trebuie decat „sa te asculti” ca mai apoi sa o descoperi;

Asemeni pescarusului: pe negandite, in bataia vantului, lasandu-te purtat doar de instincte…

 

Anunțuri

11 gânduri despre „You have the POWER, all along.

  1. Cand aud vorbindu-se despre pescarusi…nu-mi pot reprima dezamagirea profunda resimtita in vara unui an ,pe cand ma aflam in concediu la mare…Era inaintea loviturii de stat, cand se mergea la mare cu „bilet” in care erau incluse si cele trei mese. Intr-o dimineata mohorata, care ameninta sa „pierdem” o zi de prajeala la soare, dupa micul dejun, cativa turisti stateam aciuiti sub streasina unui chiosc aflat pe plaja imbibata de apa…Ploua. Plaja era luata in stapanire de pescarusi. Acestia paseau tantosi cautand resturi de mancare…Priveam admirativ la cat de siguri de ei paseau pe nisip…acesti mandri mesageri ai vazduhului, ai libertatii. Alaturi de mine se afla o familie formata din cei doi parinti si o fetita… Vraja brusc s-a destramat in urmatoarea clipa, clipa in care barbatul, privind cu un aer meditativ , intreba senin, asa intr-o doara parca…”Astia s-or manca…draga?!” …La orice altceva m-as fi asteptat sa intrebe…A fost, este si va ramane…intrebarea tragica a secolului trecut. Sotia acestuia, a banguit un raspuns firav…”Doar este pasare…” A trebuit sa plec…Era prea mult…
    In legatura cu „legatura” pe care o faci intre interioritaea noastra lasata in paragina si „ratacirea” noastra funciara…singura ai gasit raspunsul…Cand stii raspunsul, chiar daca este mai mult intuitiv…inseamna ca „esti”…acolo. Urmeaza pasul urmator…

      • Pasul urmator este ACTIUNEA ! Ne tot leganam intre lumi plutind intr-o deriva ipocrita. Vrem sa vedem o lume imaginara si ne iluzionam…deoarece ne este FRICA, ingrozitor de frica sa nu pierdem…cunoscutul. Chiar daca este cacofonic, dezarticulat…varza, este al nostru si tinem la el, am investit ceva „suferinta”, ceva timp,ceva orgoliu… Actiunea crematia, este dureroasa, riscanta. Nu ne este frica de nou, cat ne este frica sa nu pierdem cunoscutul. Este ca fluieratul in cimitir, pentru a ne da curaj. Cand REALIZEZI unde este cauza raului…ACTIONEZI. Restul este bla, bla, bla…
        Chiar astazi am postat…”Savarsitu-s-a”…unde cam despre asta vorbesc.

        • Am citit postarea!! Intr-adevar, ne justificam orice intentie buna pe care mai apoi nu o punem in practica si ne simtim linistiti ca macar am avut-o..Ignoram ca nu este suficient numai atat.
          Este greu, odata ce am fost ïnvatati „ceea ce e bine sa stim sau sa facem”.. Cei mai buni avocati cand vine vorba de noi si cei mai buni judecatori cand vine vorba de ceilalti..

          • Cand „realizezi” dezastrul de care suntem SI noi responsabili…cand chiar realizezi…nu mai poti da inapoi. Eu vorbesc din realitate, din viata mea, nu din carti.Nedreptatea, necinstea, minciuna, ipocrizia…devin „dureroase” in cel mai stict inteles. Fizic resimti durerea psihologica. Nu mai este o joaca cocheta, un dans cu piruete si spagate imponderabile… fandosite.
            Pana cand nu ne vom impaca lumile…atat aceasta de sub nas, cat si aceea din launtrul niostru, cu extensie…”dincolo”, vom pluti in confuzie, in deriva.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s