Fluturel iubeste

Soarele emana caldura nesfarsita. In odaia a carei geam a stat in permanenta deschis, ca o invitatie pentru curiosi, plutesc miresme imbietoare. Vantul adie si mai scutura din cand in cand cate o petala, ori arunca in jocul lui cate o vietate care uita parca sa mai lase nectarul dulceag al florilor.
Fireste, in lumea vietatilor, la fel ca si in cea a oamenilor, sufletele isi urmeaza intuitia nestingherit, lasand deoparte oricare alta grija.
Fluturel nu a parasit odaia luminata. In zadar a incercat vantul, ori vreo alta gaza, pesemne rubedenie, sa-l induplece a o parasi. Sufletul lui a urmarit cu viu interes orice mladiere insufletita a bobocul. Orice petala desprinsa usor de pe boboc, lasand la iveala minunata inflorescenta, orice minuscula particula de polen furata in zbor. Pe toate le-a contemplat si le-a inmagazinat si suflet. Pentru el, Bujorul e acasa. Acel sentiment de regasire, de apartenenta, unde inima isi urmeaza calea. Unde esti liber si indreptatit sa te simti comfortabil, protejat si iubit. O stare de bine in care sufletul isi gaseste linistea si o contempla. Si gasind-o se regaseste pe sine. Si iubeste..
Acestea le simtea si fluturasul, dar faptura lui naiva nu putea distinge decat prezenta prietenului sau. Si era sincer. Sincer si ingandurat. Vedea cum fiecare zi care trece desprinde de pe bobocul lui cate o petala stravezie. Nici nu mai baga de seama cum verdele, ori auriul de pe aripioare se contopeste cu reflexia soarelui, oferind un spectacol de culori fermecator. Intreaga-i fiinta se cutremura: intelegea ca se petrece ceva cu prietenul lui.
Cu gandul la zilele implinite petrecute in compania Bujorului, chipul i se mai lumina pret de cateva minute. Distingea atingerea catifelata a petalelor, unduitul timid al staminelor. Bujorul ii zambea si se bucura cand Fluturel zbura deasupra lui. Avea acel tremurat pe care numai un sentiment sincer ti-l poate oferi. Si se bucura cu toata inima cand Fluturel mai scutura, din neatentie, polenul pe jos.
Dar cum tot ceea ce e frumos este sortit pieirii, mai devreme ori mai tarziu, asa si Fluturel se cutremura de neliniste.
Vazuse cum, rand pe rand, tulpinitele din vaza se imputinasera. Si faceau mereu loc altora, mai fragede, mai neimplinite. Lumina din odaie prilejuia motiv de bucurie si mii de vietati inaripate le vizitau mereu. Acelasi Fluturel statea retras, urmarindu-l cu insufletire doar pe Bujor. Pana ce ultima petala ii cazu si ramasese gol..
Si ii disparu si tulpinita, si rasfirate, petalele de pe podea. Ramasese doar un miros dulce de nectar, aidoma florii care din prea multa insufletire si implinire se stinse rapid.
Lacramioare sa mai fie, pe toate le-ar si insirat Fluturel. Dar ii secasera ochii si speranta ca isi va mai vedea prietenul pieri. Ce va mai face el acum?
Isi aduse aminte ca invatase sa zboare! Si asta tot datorita lui Bujor. Porni in zbor spre „acasa”, in speranta ca va regasi ceva din Bobocul lui. Prezenta fizica lipseste, insa in aer pluteste un sentiment de regasire, de atasament sincer. Fluturel se simte fericit. In suflet i s-au adunat atatea..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s