Fluturel invata sa zboare

Imagine

Timp placut, caldura toropitoare de mai. In ciuda caldurii imbietoare mereu bine-venita, orice vietate se vede nevoita a se ascunde de razele lui. Si nu din neplacere, vanitate, ci din prea multa infrigurare adunata pe  timpul frigului neiertator. Soarele incalzeste sufletele, isi revarsa cu incredere si inversunare caldura in sufletele celor ce nu se sfiesc sa o primeasca.

La umbra unui boboc de floare, sta pitit. O vietate cam lipsita de indrazneala, mica si saracacioasa in aparenta, un fluture. Va intrebati, oare, cum tocmai specimentul de fata, poate imbraca o infatisare modesta si retrasa…Ei bine, adesea vietatile, chiar si oamenii, se sfiesc sa isi constientizeze adevarata existenta. Nesiguri si retrasi, asteapta ,parca, o mica incurajare care sa vina din jur. Se adancesc in ganduri, sau in propria lor neputinta, nedandu-si seama ca e de fapt micul lor univers cu care trebuie sa se contopeasca pentru a se regasi.

Fluturel priveste. Priveste si se minuneaza cum razele de soare ii ating aripile amortite. Jocul de culori il fascineaza. Si pe cine nu ar fascina verdele aprins in contrast cu un rosu obraznic? Sau cum varfurile aurii ale aripilor se contopesc cu nuantele apropiate de rosu in degrade? Fiinta lui mica nu distinge decat un joc si o amorteala in intreaga-i faptura. Caldura il copleseste.

Isi aminteste de zilele ce au trecut, de singuratatea ce nu l-a parasit. Se poate considera norocos ca are un adapost provizoriu. Bobocul de floare l-a gazduit nestingherit. Fluturel l-a indragit, fara sa stie ce minunatie poate ascunde. O fi una din florile a caror mireasma imbata, cu petale sidefate si cu razele soarelui in colorit? Fluturel nu se gandea la acestea. Pentru el, bobocul devenise prietenul sub a carui frunza gasise un loc al lui. Si era fericit..Dar, si mai fericit ar fi fost sa poate sa-si impartaseasca gandurile cu el. Dar bobocul nu-l privea, nu vorbea, nu se cutremura decat in bataia vantului. Din cand in cand, mai primea picaturi de apa ce se scurgeau pe tulpina firava. Nimic mai mult.

Timpul trece greu cand nu ai cu ce sa-l animi iar tacerea suna a singuratate nesfarsita. Fluturel se vede nevoit sa iasa din bataia soarelui care-i cuprinsese toata aripioara si i-o incalzise. Un pic ametit, el se misca greoi. Reuseste sa se adaposteasca sub o alta frunza a bobocului. Proaspat dezmeticit, atentia ii este atrasa spre un grup vioi ce trece in fuga pe langa el. Se ascunde speriat, dar curiozitatea nu-l poate tine departe. Distinge cateva fapturi care ii seamana. Multe culori se agita necontenit in lumina soarelui. Se opresc, se ating in zbor si iar pornesc jocul nesfarsit. Fluturel e de-a dreptul fermecat dar timiditatea il cuprinde si nu reuseste sa scape de acel fior. Ar vrea si el sa simta in apropierea sa o altfel de caldura decat cea a soarelui. Dar jocul se opreste brusc, si fluturii dispar in graba. Se lasa seara…

Fluturel se trezeste brusc. Ca prin vis, frunza bobocului se napusteste asupra lui si soarele inunda umbra facuta de tulpina bobocului de jur imprejur. Tulpina dispare..si odata cu ea si bobocul neimplinit de floare. In sufletul lui Fluturel se rupe ceva..si o lacramioara ii atinge trupul firav. Priveste cu ochii mici, plini de amaraciune si nu mai intalneste decat soare. Aproape orbit de acesta si secat de lacramioare..se retrage mahnit. Bobul de floare l-a parasit. Si cand te gandesti ca era singurul prieten..

Zilele trec greu si amaraciunea il cuprinde tot mai mult. Si daca ar face ceva, daca si-ar cauta bobocul? Nu se poate sa-l fi parasit asa, fara a-i spune cat de indatoritor ii este. Cum l-a ferit de atatea pericole ascunzandu-l sub frunzele sale, cum l-a domolit pe soare, nelasandu-l pe acesta din urma sa ii arda aripioarele, si asa firave..

Se hotaraste sa zboare. Cat de greu poate fi? Iti pui sufletul si il lasi pe el sa te calauzeasca. In faptura lui mica si insufletita de recunostinta se naste curajul. Porneste in cautarea prietenului. Aripile lui fragile se deschid in bataia soarelui si odata incalzite de acesta, il pun in bataia vantului. Ca un joc colorat, el pluteste deasupra gradinei. Admira in trecere alti boboci, alte miresme imbietoare si duce dorul bobobului lui. Doar al lui… Vede in zborul sau usor, tulpinita prietenului. Se opreste naucit si admira. Bobocul lui sta alaturi de alti boboci  in incaperea inundata de lumina. A inflorit. A inflorit iubirea si admiratia si in suflelul fluturasului. O frumoasa floare de bujor! Pesemne, acestea le ascundea bobocul. Se imbata cu nectarul dulce al florii care parca acum ii zambeste cu toata fiinta. E fericit..Bobocul de floare i-a inflorit in suflet si l-a primit, iar, pe acelasi Fluturel care, deunazi, nu stia sa zboare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s